Duminica, 17 Decembrie 2017
Categorii:

În parcurile bucureştene se plantează euro şi noi nu ştim?

Mă las de jurnalism, gata. Mă apuc de dat cu grebla în parcurile din Bucureşti. Investiţie mică, profit maxim, muncă ioc! Păi la 10 mii de euro hectarul greblat merită frăţioare!

  Săptămâna trecută, Primăria Generală a Bucureştiului a organizat o nouă licitaţie publică pentru desemnarea firmelor care să se ocupe cu întreţinerea şi curăţenia parcurilor din Capitală. Activitatea constă în: spălarea băncilor, strângerea frunzelor şi crenguţelor căzute, colectarea gunoaielor din coşuri şi de pe spaţiul verde, udarea florilor (banii pentru apă sunt decontaţi de primărie), măturarea aleilor, curăţirea arborilor de crengi uscate şi cam atât. Pentru treaba asta, municipalitatea oferă un euro pe metru pătrat! Paza parcurilor, dotarea cu coşuri şi bănci, întreţinerea luciurilor de apă, etc fac, desigur, obiectul altor licitaţii, pe alţi bani, că astea nu intră la “întreţinere”...  

  Firmele înscrise au boicotat licitaţia pe motiv că “suma alocată este ridicol de mică”, aşa că Primăria a fost nevoită să o ia de la capăt cu organizarea unei alte licitaţii, a treia deja, în perioada care va urma...
  What?? Micăăăă? 10 000 de euro  pe an ca să ţii curată o bucată de parc de dimensiunea unui teren de fotbal e sumă ridicolă? Păi, domn’ Primar, lasă tată, că dacă ăştia nu vor, îţi aduc eu niscaiva vecine de la mama de la ţară, vorba aia, femei zdravene şi muncitoare, nu corcituri cu ochii după furat şi tras chiulul ca ale ăstora de la “spaţii verzi”. Vine ţaţa Leana cu grebla ei minune şi-ţi curăţă parcul de vreascuri ce n-ai văzut! Care va să zică un parc precum Cişmigiul, de vreo 80 000 de metri patraţi o să ne coste clar mai mult de 80 000 de euro pe an, doar ca să fie ţinut curat... Să zicem, minim 100 000.  Dacă scadem din suma asta costul greblelor, sapelor şi a periilor de spălat, plus ceva cheltuieli neprevăzute şi impozite de ochii lumii, tot rămân vreo 60 000 de euro care ar putea merge la salarii. Păi de banii ăştia, 6 de ţaţa Leana îţi ţin parcul, nu curat, ci parfum primareee! Pentru 10 000 de euro pe an, vorba aia, îţi şi cântă, costumate în “naţionale” sau ce vrei matale! Hai o tură, Sorinache pe la mine la ţară, să vezi cu ochii tăi cum arată o livadă de oameni sănătoşi, că tot e concediu. Că e cam acelaşi lucru cu parcurile de pe aici...

  Oricum, presupunând teoretic şi doar teoretic că vreo firmă din alea înscrise la licitaţie vor accepta să facă curăţenie în parcuri pe un euro metrul (eu mizez că se va ajunge la cel puţin 2 euro, la prima “negociere”), pariez tot salariul meu că parcurile bucureştene vor arăta “întreţinute” de ăştia la fel de prost cum arată şi fără ei. La stilul românului de a se face că munceşte, la 5 minute după ce vor intra primii banii în cont singura lor treabă va fi să stea de şase când vine control de la primărie, iar în rest să găsească tot felul de explicaţii pentru a justifica de ce nu şi-au făcut treaba. Parcă-i aud: “nu putem curaţa arborii de crengi uscate pentru că unii sunt protejaţi natural şi nu avem aviz de la instituţiile abilitate ca să ne atingem de ei. Cum nu ştim care sunt ăia protejaţi şi care nu, am decis să nu ne atingem de niciunul... Recte nici de frunzele lor căzute la sol, pentru că sunt tot parte din arbori, deci şi ele protejate natural... Nu mai spălăm băncuţele de răhăţel de ciori, pentru că e muncă în zadar. Sunt prea multe ciori şi nu e responsabilitatea noastră să le gonim din parc... N-am udat florile pentru că studiile recente au demonstrat că apa de Bucureşti e infecată cu o bacterie necunoscută ce afectează plantele... Nu mai strângem gunoiul din coşuri, pentru că primăria nu a finalizat lucrările la groapa de gunoi, deci n-avem unde să-l ducem...”. Etc, bla bla...



Comentarii

Scris de Ducesa_venetiana la data de 09-04-2017 11:34
Bun articol.
Sa le fie rusine!

Lasa un comentariu

Lasa un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu:
 

O dilemă istorică...
Reputatul semantolog, Răzvan Drăgoi, ne lămureşte irefutabil de ce un crocodil e întotdeauna de preferat unei femei!

citeste mai mult

NEWSLETTER


Adresa de email
RSS